Alexandru Săraru: Lupta continuă! BASARABIA E ROMÂNIA!

Alegerile din Republica Moldova s-au încheiat. Pentru cei mai mulți, rezultatele au fost unele surprinzătoare. Mai ales procentul ridicat al celor de la PAS a atras atenția în mod deosebit.

Pe toată această scenă, un actor care a jucat foarte bine a fost AUR. Chiar dacă voturile favorabile nu au fost cele scontate de partidul existent pe ambele maluri ale Prutului. Să ai la dispoziție doar două luni în care să pui la punct detaliile legale și să faci și campanie, înseamnă o performanță. Toată lumea vorbește despre scorul obținut, dar se pierde din vedere lucrul cel mai important: promovarea spiritului naționalist , promovarea sentimentului unionist.

Foarte mulți dintre cei care simt și gândesc românește au votat cu partidul Maiei Sandu. S-a împământenit în Republica Moldova un curent ciudat și interesant în același timp: conferirea puterii celui care a câștigat alegerile prezidențiale, în acest caz, Maiei Sandu, implicit PAS.

Pe lângă promovarea sentimentului unionist, AUR a mai obținut o victorie: a reușit să împiedice accederea la guvernare a socialiștilor și comuniștilor care se aliaseră într-un bloc extrem de nociv pentru Republica Moldova.

Victoria zdrobitoare a celor de la PAS îi onorează, dar îi și obligă. Îi obligă să își respecte toate promisiunile din campania electorală. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, cei care vor suferi vor fi frații moldoveni. Sunt curios dacă îi vor judeca pe acei infractori care au făcut atât de mult rău. Mă refer aici la Plahotniuc, Dodon, Șor, Usatîi sau Cavcaliuc. Cum ar arăta Basarabia dacă i s-ar întoarce miliardele de euro furați de aceștia?! Atenție! miliarde, nu milioane.

Lupta pentru unire va continua cu sau fară AUR în Parlamentul de la Chișinău. Sigur, există destule voci care spun că de ce ne-ar mai interesa soarta fraților moldoveni din moment ce au votat cum au votat? Că nu au avut nevoie decât de cetățenia română și atât! Este o atitudine total greșită. Problema este mai complexă și nu este corecta atitudinea aceasta. Nucleul unionist există, iar pentru cei care nu simt atât de mult românește , trebuie altă abordare. Există, totuși, 200 de ani de influență rusească.

Atâți ani de încercări și schimbări în politica din Republica Moldova nu au dus la niciun rezultat. Acest lucru demonstrează încă o dată, dacă mai era cazul , că singura soluție pentru viitorul acestei regiuni este revenirea acolo unde îi este locul: lângă mama sa, România. Ar trebui să fie o prioritate și pentru Maia Sandu și PAS, desi mă îndoiesc foarte tare. Este momentul ca Maia Sandu, așa cum spuneam într-un alt editorial, privita ca o icoană, să demonstreze că nu este doar o marionetă în mâna unora despre care am tot vorbit.

Lupta continuă!

„Înfrânt nu eșți atunci când sângeri și nici când ochii-n lacrimi ți-s, cele mai crâncene înfrângeri sunt renunțările la vis.” RADU GYR

Articol publicat pe CRITICII.RO la data de 13 iulie 2021