Blog

DRAMA UNEI NAȚIUNI – Protest Palatul Parlamentului – 21 decembrie 2021

Când am făcut această poză astăzi, nu mi-aș fi imaginat că poate exprima atât de bine DRAMA UNEI NAȚIUNI. Imaginea este surprinsă la protestul din fața Palatului Parlamentului. Prea multe cuvinte strică, dar vreau să vă mai spun doar atât: „Ne plânge Dumnezeul și suspină… Citește mai mult »DRAMA UNEI NAȚIUNI – Protest Palatul Parlamentului – 21 decembrie 2021

Am învins! Senatul a respins obligativitatea certificatului verde la locul de muncă. Urmează Camera Deputaților

Am învins! Senatul a respins obligativitatea certificatului verde la locul de muncă. Urmează Camera Deputaților Plenul Senatului nu a reușit să adopte, miercuri, propunerea legislativă prin care personalul unor unităţi publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19.

AUR ESTE ŞI DESPRE NAŢIUNE – „Ziua Imnului National al României” organizată de Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești (29.07.2021 )

Pe data de 29 iulie am participat la manifestările prilejuite de sărbătorirea „Zilei Imnului Național al României” organizate de Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești. La data de 29 iulie, în fiecare an, este marcată Ziua Imnului Național al României, simbol național, alături de drapelul… Citește mai mult »AUR ESTE ŞI DESPRE NAŢIUNE – „Ziua Imnului National al României” organizată de Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești (29.07.2021 )