Alexandru Săraru: 2024, te așteptăm!

Trăim din ce în ce mai bine. Așa ne spunea Florin Cîțu , acest Bruce Willis al politicii românești, Filmul „Greu de ucis” cred că l-a avut ca model pe acest mascul feroce, „idolul la femei” , cum spune un clasic în viață.

Credeați că după ce nu a mai fost premier e mai bine? În niciun caz! Aceeași Mărie, cu altă pălărie. Se schimbă doar actorii, piesa de teatru este aceeași. Cei care se revoltă, sunt extremiști. Dacă tac și se conformează, regizorul piesei adaugă noi și noi scenarii.

Însă, a venit momentul în care nu se mai poate. Știu că tot am spus că nu se mai poate și am rezistat eroic. Acum chiar nu se mai poate. De ce? Simplu. Cei mai mulți români nu mai au fizic posibilitatea de a-și plăți facturile, ratele și restul. Liberalizarea pieței energiei și măsurile luate de guvernele Cîțu și Ciucă au dus la creșterea indicelui ROBOR cu 70%. Acest indice este unul de referință pentru dobânzile creditelor acordate de bănci altor bănci, dar și pentru creditele pentru populație, în special cele imobiliare.

Gândiți-vă ce înseamnă pentru un român care știe clar ce plăți are de făcut, să se trezească cu rate mai mari la bănci, mulți se vor găsi în situația în care nu vor putea plăti, iar efectele continuă: popriri, executări silite etc. Nu mai vorbesc despre faptul că românii, plătind mai mulți bani pentru creditele la bănci, vor aloca mai puțini bani pentru consum, întreaga economie fiind afectată.

S-a făcut atâta reclamă, propagandă în legătură cu liberalizarea pieței de energie electrică, vezi Doamne românii se vor bucura de mai multe beneficii, printre care și prețuri mai avantajoase la energia electrică. Nu numai că nu sunt avantaje, dar consecințele sunt dramatice: modul complet neprofesionist de a liberaliza piața energiei are consecințe nefaste, care acționează în lanț și afectează grav viața românilor, prin prisma faptului că sar în aer prețurile reglementate, ceea ce duce la creșterea inflației. Dacă inflația crește, cresc și dobânzile și, implicit, și ROBOR, adică oamenii plătesc credite mai scumpe. Ați văzut ce legătură simplă? Liberalizarea pieței de energie a dus după etapele intermediare prezentate anterior, exact la acea creștere a ratelor plătite pentru credite. ROMÂNII TREBUIE SĂ ȘTIE!

Există situații în care părinții dintr-o familie au câte două sau chiar trei locuri de muncă pentru a putea face față. Aceștia nu muncesc pentru a trăi , ci trăiesc pentru a munci. Vă mai surprinde în aceste condiții scăderea natalității din România?

O glumă tristă, dar cu un mare substrat, spune că România este o țară foarte bogată și ca de 30 de ani tot se fură și încă mai este loc de furat. Problema este că înainte se furau bogățiile naturale, fabricile, acum se fură de la oamenii cinstiți care abia trăiesc de azi pe mâine. Fiecare leu adunat în buzunarele „băieților deștepți” este un leu furat de la noi.

Cele mai importante domenii pe care se bazează întreaga structură a unei țări, sănătatea , educația , sportul, sunt la pământ. Despre domeniul sănătății se vorbește aproape fără pauză. Spitale care nu respectă normele de funcționare, iar dezastrul gestionarii pandemiei este unul cu consecințe dramatice. Poate o să vă pară dur, dar cei care au încercat și încearcă să ne oblige să ne vaccinăm, cei care nu au lăsat să se aducă antivirale în farmacii, cei care au asistat pasiv când atâția oameni au murit, toți aceștia trebuie condamnați pentru GENOCID.

Situația sportului este un subiect aparte pe care îl voi dezvolta într-un alt editorial.

Educația în România nu are notă nici măcar de trecere. Școala online a fost și este un eșec total. Copiii sunt din ce în ce mai slab pregătiți și mai deprimați. Iar acum, sistemului educațional i s-a mai dat o lovitură: Modificarea pragului mediei pentru acordarea bursei de merit la 9,50, în loc de 8,50. Și pentru că nimic nu este întâmplător, au tăiat din drepturile copiilor pentru a mări pensiile speciale. Acele pensii speciale pe care s-au jurat că le vor elimina. Rușine!

Sigur că Cîmpeanu (cacofonie intenționată) este doar o marionetă care servește la porți mai înalte. Însă explicația pe care a dat-o este de domeniul psihiatriei: „Atâta timp cât dai notele în online şi nu ai nicio garanţie din partea celui care îți răspunde din spatele ecranului, cu camera închisă, nu ai relevanţă la aceste note pentru că poate răspunde un frate, o soră, un părinte”. Ar putea fi corect în condițiile în care la începutul așa zisei pandemii, aceleași minți luminate spuneau că școala online înlocuiește cu real succes școala clasică. Pai, ce ai făcut Bobiță?

Deci, nu sunt de vină profesorii. Nici elevii. Ci acest infractor medical, cu nume de cod: Covid. Sper să nu mai vină vreun val după Omicron, Deltacron și Corazon că ăștia sunt în stare să modifice pragul de la nota 9.50 la nota 10. Păi, măi capete seci! Bursele de merit au rolul de a-i impulsiona și ambiționa pe elevi să fie mai buni. În situația în care crești pragul de la nota 8,50 la 9,50, lovești tocmai în copiii care și-au depășit condiția și au dovedit că pot învăța mai bine. Au ajuns să ia decizii în domeniul educației tocmai cei care nu au educație!

Oameni care trăiesc la limita imposibilului, firme închise din cauza facturilor mari la utilități, burse de merit tăiate, rate mai mari la credite, preturi scumpite la alimente. Ce urmează? Mai bine să nu întreb. Am fost învățat că nu este bine niciodată să întrebi ce poate fi mai rău? Întotdeauna este loc de mai rău.

Soluții sunt, specialiști avem, din păcate sistemul corupt care ne conduce de 30 de ani are rădăcini foarte adânci. Aici trebuie să lucram pentru început. Când acest sistem va fi înfrânt, România va deveni cu adevărat o forță. Nu sunt vorbe mari și nu vorbește patriotul din mine.

2024, te așteptăm! Acolo va fi adevărata schimbare!

Articol publicat pe site-ul CRITICII.RO la data 12 ianuarie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.